Nu știu să existe alt popor unde oamenii să se acuze sistematic și cu atâta îndârjire de necunoașterea limbii literare cum se întâmplă la români.
E drept, convențiile grafice sînt foarte complicate în română și nu întotdeauna etimo-logice. Cît de complicat, se vede acolo unde italiana scrie legat dammelo și spaniola damelo, iar româna dă-mi-l, obligând locutorul și scriptorul să aibă în permanență prezente în minte cărămiduțele etimologice si odioasele liniuțe.
Comparând româna cu limbi caucaziene cum sînt cercheza sau kabarda, care aglutinează la fel pronumele și articolele la radăcina imperativă a verbului, însă care scriu într-adevăr fonetic, vedem cît de complicate sînt convențiile românești, dacă ceea ce fonetic și fonologic se materializează sonor sub forma îndemnului [yayo] (“take it from her“) trebuie scris conform normelor: ia-i-o.
Așa încât, româna -departe de a avea convenții (orto)grafice fonetice, cum am fost învățați- amestecă de fapt neîndemânatec fonetica si etimologia.
Oameni e pronunțat [uameni], dar s-a păstrat în scris O de la om (italiana scrie insã fonetic uomo si uomini); ea e pronunțat [ ia ], el e pronunțat [iel ], iar dacă s-ar fi păstrat convenția, moștenită din slavonă, prin care orice E inițial se pronunță ie, ar fi trebuit să scriem epure (pronuntat [iepure]). Așa, însă, avem două grafii la inițială pentru același diftong, întrucât e -cu excepția neologismelor precum eră sau epocă– se pronunță la inițială intotdeauna [ie]: el era se pronunță, în gura oamenilor întregi la minte, [iel iera].
Convenții cel puțin la fel de complicate, așadar, cum sînt cele dintr-o limbă de veche cultură cum e verișoara noastră catalana (marele mag, alchimist, poet și matematician Ramon Llull scria în catalană, pe vremea cînd limba sa rivaliza cu toscana lui Dante), care amestecă abil principiile fonetice și fonologice cu cele etimologice și care… dã frumos în paginã.
Româna a procedat însă foarte grosolan și mecanic atît înainte, cît și dupã reforma ei recentă. Inainte, convențiile simple, introduse de comuniști, impuseseră doar o literă, un semn grafic, î peste tot unde se aude, cu excepția lui „român“ și a unor nume proprii.
Reforma slugarnică introdusă de ai lui E. Simion ne-a procopsit cu trei (3) litere pentru același sunet : î la început și sfîrșit de cuvînt, â în mijloc și U in singura formă verbală „sunt“ care e fonetic [sînt], deși pronunția noilor generații începe să imite scrierea.
(Despre oroarea artificială a pronunției [sunt], care nu ne explică de pildă de ce Eminescu făcea să rimeze sînt cu sfînt :
„Căzuţi în cap sînt ochii, c-un zîmbet trist şi sfînt
Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sînt“…
… vezi și aici :
Așa încât E. Simion ne-a procopsit cu 3 litere pentru același sunet : î la început și sfîrșit de cuvînt, â în mijloc și U in singura formă verbală „sunt“… Cică e mai etimologic asa, pentru că câine, pâine seamănă mai mult cu lat. cane, pane… Așa e în jumătate din cazuri, dar în cealaltă jumătate e total pe dos și eronat, pentru că dacă scriu eu „râd“ în loc de eu „rîd“ dau de înțeles că verbul ar veni de la latinescul „radere“, iar nu de la „ridere“. Personal, nu scriu niciodată eu râd, ci doar eu rîd, chiar dacă accept uneori să scriu câine și pâine…
Așa că, hai atunci să o facem etimologică pînă la capăt, cu î sau â în funcție de dacă în latină era i sau a, nu în funcție de poziția sunetului în cuvînt… Atunci să vedeți ce-o să ne amuzăm la TV și în ziare.
Hm? Hm?…
PS : DOOM-ul a introdus reguli absurde chiar și în morfologie. Imperativele prohibitive de la
a zice și a face sînt:
nu zi !… și nu fă !…
…iar nu monstruoasele nu zice! și nu face! impuse de noile reguli. Limba naturală a poporului a avut întotdeauna „nu zi hop pînă n-oi sări“, iar în
„Ce ție nu-ți place
Altuia nu-i face.“
„nu face“ e acolo doar pentru rimă cu „place“, altminteri spunându-se „nu fă așa“!…
Sau, la Eminescu :
“Părul tău ţi se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde, –
Nime-n lume nu ne vede.”
Din noile convenții nu accept fără rezervă decît nicio scris legat; e mai logic si coerent decît nici o. Din moment ce vreo (vre o) se scria deja legat, logica elementară era ca și nici o să se scrie tot legat.
————————-
10 Responses to Mult e dulce si apoasă : despre reforma ortografiei…
Nici măcar o clipă, nici măcar un minut nu m-aş gîndi să strecor cuvîntul “măcar” în mijlocul altui cuvînt – *vre măcar un exemplu să ofer, *vre măcar o pildă. 😉
Dacă imperativele prohibitive de la
a zice și a face sînt:
nu zi !… și nu fă !…
Atunci să pricep că e corect
nu cântă!, nu zboară!, nu mănâncă! ?
Asta e, imperativul prohibitiv se formează prin nu+verbul la infinitiv. Sau eşti de părere că trebuie acceptate, sau chiar impuse, excepţii de la o astfel de regulă (care funcţionează probabil la TOATE celelalte verbe din limba română)? OK, un argument e că mulţi spun “nu zi” în loc de “nu zice”, dar câţi sunt ăia sau de câţi e nevoie pentru a valida “greşeala”?
Dar da, sunt de acord, noi nu avem o limbă 100% fonetică. Inclusiv i-ii noştrii (sic!) sunt o bătaie de cap!… Cine aude trei de i în copiii? Eu doar doi aud. Iar copii nu e altceva decât un copi cu accentul pe a doua silabă.
“Sunt” e foarte frumos, e 100% latin. Pentru mine “î” în mijlocul cuvintelor e odios. Deşi ai dreptate că în unele cazuri ar fi mai logic, cred că în cele mai multe “â” e justificat. Unele schimbări în limbă sunt şi vor fi întotdeauna necesare, dar ar fi bine ca ele să nu se bazeze pe faptul că unii sunt prea proşti să vorbească/scrie corect, sau sa înveţe reguli noi. Sper să nu îl omoare vreodată (sau ever?) pe “pe” din “pe care”, că atunci o să renunţ la limba romÂnă. Nu era mai stupid să existe un singur cuvânt cu “â” când principiul e aşa clar ilustrat de cuvântul respectiv? Nu vă înţeleg încăpăţânarea (ce cuvânt simpatic).
de ce să fie odios?!
este un simplu semn grafic.
poate fi „î”, poate fi „â”, poate fi oricare altă literă cu accent circumflex, poate fi oricare literă cu vreun alt semn diacritic, sau putea fi o literă aparte, ca în rusă (ы), poate fi orice semn grafic nealocat pentru altceva.
ce poate fi odios în asta?
odios este să existe două semne grafice pentru exact același sunet, folosite total irațional (nu există nicio logică pentru care pe prima sau ultima poziție din cuvânt să fie o literă, iar pentru celelalte o altă literă).
Ooooooohhhhh, de cand astept o explicatie personala pentru grafia dumneavoastra….., nu spun ca-mi place dar vad ca argumentati din toata fiinta….
Nici la alfabet nu stam bine .Avem litere nefolosite cum ar fi q,k,w,y si x intro oarecare masura(x=cs).In schimb am adaugat noi litere cu diactitice complicandu ne inutil.Pe CHE il puteam transfera la K,pe TS la X,pe GHE la Q,Pe A(de la sUnt :)) il puteam transfera la W(similar cu ltransferul din limba engleza si germana).Iar pe Sh il dublam in SS(pentru iel nu au mai ramas litere in alfabetul latin).Y iar putea fi transferat sa il reprezinte pe A(de la tsigarA).
Kiar assa, oare de ce la rapperi shi rockeri e moda sy adoptsi porecle de genul “Kool Kids” sau “Klymaxx”?… 🙂
Nu e chiar aşa. Singurele litere cu adevărat nefolosite în română sunt q, w şi y. De unde ai concluzionat tu că nu foloseşti x?! Cum ai spus: e cs şi gz. Dar astea două apar în ale dracu’ de multe cuvinte. Iar k e folosit foarte, foarte des. Bine, în câteva cuvinte doar. Kilometru etc. Dar e folosit! Oricum, dacă mi-aduc aminte bine (să mă corecteze Alexe dacă greşesc) q, w şi y parcă nici nu existau în alfabetul limbii române până în anii ’60 sau ceva de genul. S-au introdus când a început să se simtă primul “iz” de globalizare cu cuvinte precum New York etc.
De asemenea, posibil aţi observat că scriu cu â desi articolul are mult sens. De ce atunci? Îs născut în ’89. N-am prins î-ul folosit peste tot şi nici sînt. Deşi recunosc că e mai logic aşa, aşa m-am obişnuit. Din cauza asta mi se pare “inestetic” cum era înainte. Nu mă întrebaţi de ce.
Ah, şi PS. Nu înţeleg de ce zici că “ne complicăm inutil” cu diacriticile. Din contră, mi se pare mult mai ok aşa. Ce zici tu şi cum mai e în alte limbi mi se pare o harababură şi mai mare.
Fii cuminte, ca-nainte, nu fi prost, cum ai fost. Dracu să-i lămurească!